Lucruri stereotipice care mă sâcâie zilnic şi cărora aş vrea să le-nfig un beţişor de ureche în ochi

Ştiţi, dragii Lulei, când plecaţi de-acasă aproape fericiţi, sau na, aşa, ca violetele de Parma şi vă strică unul/una/o chestie/un miros/o maşină ziua? De parcă vin aşa, boboing boing, şi vă trag una cu ranga între ochii fardaţi în culori feerice?

Eh, în cele ce urmează voi încerca să sintetizez chestiile care mă gâdilă-n nerv pe mine aproape zilnic. Voi începe cu babele decrepite.

Aceste fiinţe care miros a naftalină au un talent cu totul ieşit din comun. Şi-anume, îs toate campioane la ridicatul de pe scaune al fiinţelor mai tinere decât ele. Şi nu oricând, căci bestiile-n etate au un radar integrat pe placa de bază şi detectează cu o precizie ieşită din comun taman momentele în care te simţi te parcă te-ai fi dat în toate montaigne rousse-urile posibile. Şi eventual ai mai şi mâncat înainte iaurt cu banane şi pepene şi ai băut cafea şi o sticlă de ulei de măsline, de ţi-e greaţă nevoie mare.

Eh, asta mi s-a întâmplat săptămâna trecută. Oi fi ipohondră, dar mintea mea e un monstru cu o capacitate inimaginabilă de a recrea simptome fictive. Şi ca atare, eram în 336, compacţi ca filele dintr-un top de hârtie, când s-a eliberat un scaun şi m-am aşezat pe un scaun. ATENŢIE! Nu înainte de a întreba o tanti dacă vrea să stea ea jos. Cum m-a văzut galbenă ca un asiatic bronzat, m-a lăsat să stau jos. Şi-n acel moment a apărut babetul, cu tot cu basma şi plasă şi grimasă de fiară. Şi a început să zbiere la mine ca are şaij' unu de ani şi că sunt o nesimvacă, needucată şi obraznică- Doamne, de când nu am mai auzit cuvântul ăsta. Şi na, cu tot zenul meu, am izbucnit şi i-am zis ca dacă o să vomit, fix pe pulovărul ei o voi face, ca să am şi eu o satisfacţie. Şi m-a privit cu ochii-i mari şi goi.

Şi să nu vă aud. Că şi eu o să ajung la şaij' unu de ani, dar n-o să am creierul cât o felie de lime, să ridic un copchil bolând de pe scaun. Şi da, eu sunt fihinţa aia care se ridică pentru a lăsa omul în vârstă să stea jos. Că na, pe mine nu mă dor încheieturile când plouă şi nu am nevoie de ochelari când citesc. Şi sunt recunoscătoare că pot să alerg după tramvaie şi să mă dau singură jos din ele. Aşa că babetul a avut un comportament abominabil. Rupe-i-s-ar trăistoiu.

Mă mai enervează maşinile de pe şinele de tramvai. Auzi bă, dacă-ţi place atât de mult pe şine, mergi naibii cu tramvaiu', nu sta ca Prâslea în faţa lui, că vrem şi noi, muritorii perpedes, să ajungem acasă înainte de ora 22.00, ca să avem timp de-un duş şi de-o partidă de .. şah, evident. La Victoriei mereu e câte unu' d-ăsta breaz în faţa tramvaiului. După ce că-mi bate porumbu-n geam şi stau aproape de Străuleşti - lac unde cică îşi aruncau proxeneţii chinezi valizele doldora cu .. protejatele lor, aşa cum am auzit în folclorul cartieresc- mă mai întârzii şi tu. Apăi nu ai merita să-ţi sară o jantă? Ba da, ba da.

Ştiu că subiectul a fost abordat de mii de ori, dar mă scot din sărite nespălaţii de prin autobuze şi tramvaie şi metrouri. Frate, oamenii sunt fiinţe care mai inventează şi chestii bune. Şi e bine, e bine să fii în rând cu lumea. Spală-te naibii! Că na, oi fi tu unic şi duhorile tale pestilenţiale ar putea atrage vreo specie de urangutan din pădurea amazoniană, dar în Bucureşti, când braţul tău vânjos face corp comun cu nasul meu, singurul efect pe care-l va avea va fi unul pe care nu ţi-l doreşti. Nu cred că vrei să vezi cum arată mic dejunul meu pe maieul tău. În concluzie, o idee bună ar fi să le pună careva duşuri pe şantier muncitorilor. Aşa, că poate vrem şi noi să trăim fără să avem simţul olfactiv sodomizat de varii duhori. Şi există băi publice, frăţicule. Chestie de neimaginat pentru secolul XXI, dar na, există. Cred că-s gratuite. Ştiu că era una pe lângă Moxa.

Cam astea ar fi. În rest mă stresează că mereu îmi rătăcesc cartelele de metrou şi sfârşesc cu sute de astfel de relicve Metrorex prin casă. :)) Tre' naibii să-mi fac şi eu abonament, am reducere 50 % la ele, că-s studentă.

Update despre sesiune: în sesiune nu se vorbeşte despre sesiune şi dracul nu-i chiar atât de negru. Adică na, dacă de sesiunile noastre ar depinde nivelul de trai al nigerienilor probabil că lucrurile ar fi triste. Dar aşa, 4 săptămâni de cvasi-vacanţă, o cârpeală mică pe ici, pe colo şi trece buba. Şi uneori îţi trebuie şutul în cur ca să ştii că eşti viu. Că te ridici, te-ncrunţi, îţi scuturi pantalonu' şi-ţi dai seama că te-ar unge pe rărunchi o bere. Şi-l suni pe Gică, Gică o sună pe Cerasela, Cerasela pe Brebenel, Brebenel pe Muşeţel şi tot aşa. La final îţi dai seama că eşti o fiinţă bipedă care posedă un fin simţ al raţiunii şi te duci să dormi şi tu 4 ore-nainte de examen. :)