Monday, December 8, 2008

Susţinem

7 dude
La naiba cu papufilii din politică!

Problema din această iarnă nu e debandada politică, oricum iremediabilă în acest moment, ci brazii. Da, brazii.

Şi fiindcă-s mică, supărată şi cu toate astea, tot am mai mult creier decât un celenterat, în iarna aceasta susţin brăduţii ecologici. Fiindcă sunt drăguţi, mici şi încap oriunde- sunt în ghiveci. În plus de asta Îmi pot planta molidul fix în curte, ca să fie Crăciun în fiecare zi.

Mbun, mai multe detalii aveţi aici.

Cu toate acestea, ţin să precizez că revoluţia a pornit de la organizaţia Copacul de Hârtie. Mie mi se pare genială ideea şi atât de la îndemână, încât ar fi chiar păcat să nu cumpăram cu banii pe care-i dăm pe copacii măcelăriţi un copac viu. :D

Zăpaaaaadă şi steluţe

1 dude
Ţeapă. Nu avem zăpadă, iar acest post, întârziat, căci viaţa mea din ultimul timp este atât de plină de alte chestii încât mă exclude pe mine -patetiiic, are rolul de a soma toamna pentru că ne fagocitează iarna. Adică dom'le, vreau magie, beculeţe cu bun gust, bulgăraşi şi cozonac, nu frunze mucegăite şi oameni fără fulare colorate.

Bun, gata cu smiorcăiala. Punctul al doilea pe ordinea zilei este nenea ăsta de la Universitate care strânge bani pentru un ONG inexistent. Şi culmea, încă mai are succes la unii şi alţii, ale căror drumuri îi aduc arareori prin mirificul centru. Poreclit de mine "greieraş", fiindcă pare mai degrabă să orăcăie greiereşte decât să scoată silabe articulate şi coerente, nenea ăsta strânge bani pentru un copil cu leucemie. Odată, din spirit civic izvorât din respectul pe care îl nutresc pentru oamenii care lucrează în cadrul ONG-urilor, l-am întrebat cum se numeşte fundaţia şi după ce a bojbăit furios un mieunat greieresc, mi-a lăsat de înţeles faptul că l-am lezat. Adică ce, el îmi cere bani pentru o cauză nobilă şi eu îi contest spiritul altruist? En fin.

Ce trebuie reţinut e faptul că în aceeaşi seară, individul plescăia fericit la nişte cartofi de la Mc Donalds. Bănuiesc că din banii celor care nu ştiu de stratagema lui diabolică. Oricum, ce om. Să profiţi ca lişiţa de pe urma fărâmei de bunătate care ne-a rămas şi nouă în suflet.

"The rich would have to eat money, if the poor wouldn't provide the food"

Apoi, când eşti student începe să existe brusc noţiunea de trafic. Ştiu orele de vârf, prefer să întârzii ca să evit conglomeratul de oameni şi mă scot din sărite cei care staţionează pe partea stângă a scărilor rulante. Poate chiar mă grăbesc. dacă nu-ţi rămâne piciorul prins în scară, nu ai nicio scuză pentru faptul că eşti un junghi pentru mine. Setea de cunoaştere, noţiunile pe care încerc să le asimilez în timpul cursurilor, toate acestea întârziate de un ciumpalac imobil şi nesimţit sau de o ţoapă.

Dacă nu ne mai auzim şi scriem până la Crăciun, vă doresc sărbători bursucele, adică foarteee calde şi pufoase, alături de cei dragi. Vă urez să nu întârziaţi, să nu aveţi deadline-uri şi să luaţi toate examenele în sesiune. Ciocolată, pufuleţi şi multă voie bune. Şi atunci când viaţa face mişto de voi, puneţi-i piedică.

Sunday, October 12, 2008

Yay

7 dude
E foarte foarte foarte foarte foarte frumos afară. Eu uram toamna de obicei. Frunzele mucegăite şi ude, care-ţi rămân prinse de tălpi, ploile interminabile şi vremea aia fandosită şi fiţoasă, când caldă, când rece. Toamna asta pare mai degrabă o vară bătrână şi senilă.

pam pam


Tuesday, October 7, 2008

De dimineaţă

3 dude
E toamnă. Şi nu a mai fost de mult o toamnă atât de frumoasă şi de colorată.

So to that ..




Pink Martini - Hang On Little Tomato

Monday, October 6, 2008

Cocalarus campestrus

6 dude
Nu a zis nimeni, niciodată, că oamenii proşti ar fi inutili sau nedoriţi. De altfel, pe această planetă proştii sunt ca peştii sanitari din acvarii. Ei culeg ce rămâne pe fundul acvariului, resturile, deşeurile. Şi la urma urmei, într-un ecosistem, deşi sunt una dintre verigile mai puţin importante, au şi ei rostul lor bine definit. Sau cum ar fi zis bunică-mea "Unii trebuie să dea şi cu mătura!".

Aşa că niciodată nu m-au deranjat idioţii, proştii, sau cum le mai spuneţi. Dacă a trebuit să interacţionez cu ei - oh, şi a trebuit, nu glumă- am făcut compromisuri, concesii, m-am frustrat, enervat, i-am înjurat (în gând, ca o lady ce sunt) şi am încercat să storc tot din ei- până la ultimul neuron. Desigur, uneori am şi eşuat. Eh, viaţa nu e tocmai frumoasă şi, tocmai de aceea, nu o interesează dacă tu calci în gumă, rahat de câine, un canal descoperit- şi-ţi fracturezi mufa. La fel cum nu o interesează dacă şi pe tine calcă ceva sau cineva.

Astăzi, în 331, pe jumătate moartă, febrilă, cu ochii injectaţi, îmbracată într-un hanorac liliachiu cu 3 numere mai mari, de arătam ca un pufulete regurgitat de cineva care mănâncă fluturaşi şi curcubeie la micul dejun, am fost implicată într-o dureroasă altercaţie cu ceea ce unii ar numi piţipoancă. Duduia, pesemne extrem de mândră, ca un cocoşel înainte de luptă, purta nişte .. încălţări care păreau să aibă viaţă proprie. Foarte înalte, ceva gen 12 centimetri. Prima oară chiar am avut impresia că levita. Da, eu merg cu fachiri în autobuz, că-s al dracului de şmecheră. Ba chiar mai mult, fachiro-piţipoance.

Eh, şi cum era de aşteptat, mândra m-a călcat cu tocul ăla imens, conic şi ascuţit ca excaliburu', de vedeam roţile autobuzului pe partea cealaltă. Şi după ce am scâncit şi am scos un chiţăit de hamster muribund, s-a uitat la mine cu un aer vădit afectat şi mi-a zis să am grijă pe unde-mi ţin picioarele.

Nu am mai zis nimic şi asta fiindcă m-am decis, pe moment, să nu mă cobor în bezna densă pe care o avea acea fătucă în cap. Pe bune, sunt unii atât de prost-crescuţi şi de idioţi, încât mă întreb câteodată dacă nu cumva, atunci când erau mici şi dormeau, cineva le-a înlocuit creierul cu o tufă de gălbenele.

Şi asta e doar un exemplar docil. Mai sunt unii disperaţi, care încă nu au aflat că fetele, femeile şi în general, fiinţele de sex feminin, nu apreciază în mod deosebit smuciturile şi apucăturile lor de gorile sălbatice. Gen, de ce e nevoie să fiu apucată de sân când merg pe stradă normal? Nu am bluză decoltată, nu am buricul gol, nu e nimic pe mine care să ţipe "Vreau să mă apuci de sân", dar cu toate acestea, veselul cocalarus campestrus se simte stigmatizat şi bătut de soartă, aşa că mă apucă de sân de parcă ar vrea să îl smulgă şi să fugă cu el.

Da, poate că sună hilar şi într-adevăr, scena e într-adevăr grotescă şi dezgustătoare. Dar sunt ferm convinsă că nu am fost singura care a păţit din astea. E degradant si penibil ce se întâmplă. Şi în mod cert, dacă m-aş duce la vreun jandarm sau bodyguard sau security guard, lalala, m-ar băşcăli şi ar face mişto de mine. Şi da, chiar am pretenţii de la un janbodyguard, chit că această meserie nu îi stimulează neuronii, ci doar forţa brută. Fiindcă dacă în locul meu ar fi fost fiică-sa şi un imbecil i-ar fi făcut ei ce mi-a făcut mie un homalău în călduri, i-ar dispărea rânjetul tâmp de pe faţă şi s-ar enerva cumplit.

În fine. Visez deja o lume prea civilizată. Ar trebui să iniţieze un ONG o campanie de emancipare a cocalarilor. Şi să le dea gratuit machete de sâni, poate s-ar calma.

Saturday, October 4, 2008

De seara

1 dude
Nu am nimic deosebit de spus. Doar ca sunt la o petrecere si scriu pe blog. A mai facut vreodata careva live blogging de la un party?:)) Daca nu, go me!

Friday, October 3, 2008

Life. I'm doin' it wrong.

2 dude
Vă urez un călduros şi sufocant "Bine aţi revenit şi bine (că) mi-am revenit!", aşa cu ocazia începerii noului an universitar, lalala. Acest eveniment este cu atât mai important cu cât eu sunt anul I. Nu am emoţii (şi nici nu o să-i înţeleg vreodată p-ăştia care se înroşesc, înverzesc, veştejesc şi mor de emoţii, că doar nu te duci la o facultate cu girafe carnivore sau dropii sălbatice, ci cu oameni, care sunt la fel de entuziasmaţi, sictiriţi, plictisiţi, mahmuri, beţi, sarcastici, idioţi ca tine), nu am aşteptări colosalo-fenomenale, nu am planuri fantasmagorice şi nici nu am de când să acumulez vreo 34 de restanţe doar fiindcă o să-mi fie lene, la un moment dat, să mă mişc.

*De altfel, lenea este cea mai cruntă boală a umanităţii şi, parţial, motivul pentru care vara aceasta blogul meu a sucombat.*

În fine, scopul acestui post nu e acela de a face paradă de faptul că-s studentă, că nu e ceva extraordinar de ieşit în comun (ar fi fost un eveniment de importanţă naţională dacă aş fi fost mentally challenged) ci de a vă spune că există oameni care-şi uită telefoanele prin cafenele. Şi un exemplu concret aş fi eu, care chiar în sacra zi de azi (de ce e sacră poate voi explica ulterior), mi-am uitat telefonul (ce-i drept, mare pagubă-n ciuperci nu ar fi fost, fiindcă telefonul meu, un nokia de care au uitat până şi ăia care l-au produs, valorează vreo 20 de leuţi) într-o cafenea din Vilacrosse. Şi spre stupoarea mea, chiar l-am găsit şi primit înapoi când m-am întors după el. Ba chiar mai mult, mi-a fost înmânat de către chelner cu un gest atât de lasciv şi de languros, încât pentru câteva momente m-am simţit de parcă primeam zmeura de aur. A fost într-atât de solemn şi de zâmbitor, încât chiar mi-a părut rău că nu i-am lăsat bacşiş mai mult. După care a început să-mi pară teribil de rău că i-am lăsat bacşiş, fiindcă omul mi-a cerut numărul de telefon.

După care am fost la facultate - wow, ce profi sună. După care m-am întors acasă, debordând de energie, pe care iacătă, mi-o consum productiv. Cât despre viaţa de student şi organisme pluricelulare, într-un alt episod din "The Incredible L.", căci în cele 60 de minute în care am fost iniţiaţi în tainele universităţii nu ne-am ales - cel puţin eu- decât cu o cunoaştere vagă a topografiei acestei instituţii.

Mă întreb sau nu dacă ar trebui să mă bag în vreo asociaţie de studenţi. Ideea de voluntariat îmi incântă toţi rărunchii altruişti, dar am eu oareşce reţineri, ca să le zic aşa. Oricum, mai trăim, mai bem şi mai vedem. Finalul meu va fi ori unul fericit, ori unul foarte rece, mărunţită, în pungi colorate, printr-un congeltor de vreo 350 de litri, după ce am fost în prealabil racolată de vreun chelner psihopat. Şi nu exagerez, parcă am magnet la dubioşi dintr-ăştia fetişişti. Ba din tot metroul eu stau lângă ăla de duhneşte a alcool şi stă cu mâna în buzunarul jachetei, ba în autobuz nimeresc taman lângă un aurolac transsexual, ba mă trezesc din senin în troleibuz, fix în mijlocul unei şatre mai puţin prietenoase.

Wednesday, September 10, 2008

Baaaack

8 dude
Eram o persoană mai interesantă înainte să vină vara, dar va trebui să vă descurcaţi cu mine şi-aşa, că Lul doar una îi.

Bun, dupa o vară petrecută într-o comă generală, revin în forţă cu plecăciuni şi mă disculp folosindu-mă mişeleşte de admiterea pe care am avut-o luni, pentru care m-am pregătit citind asiduu tot felul de cărţi.

Postez ca să vă aduc la cunoştiinţă faptul că-s încă vie, teafără şi plină de energie, aşa că în cele ce urmează îmi voi resuscita blogul.

Şi da bă, am luat şi bacul şi am şi intrat la facultate. :D

Tuesday, June 24, 2008

Despre Bac şi alţi demoni

6 dude
Da, sunt vie şi într-adevăr am atins nemurirea prin intermediul unui 10 la română. Doar că acel travaliu psihic şi intelectual ar trebui să ţină toată perioada asta, iar la mine s-a oprit taman în seara asta, când m-am delectat cu The Cat Empire şi The Strokes.

Om trăi şi om vedea. Tutto sara bene!

Tuesday, June 3, 2008

Zile fatidice

7 dude
M-am trezit de dimineaţă cu o durere de cap pe care am căpătat-o pe nedrept, din senin şi absolut degeaba, apoi am sărit din pat şi am dat cu capul de uşă, fiindcă eram prea adormită, moment în care am hotărât că dacă decid să merg la şcoală, s-ar putea să sfârşesc sodomizată pe parbrizul unei maşini.

Nu aveam lapte pentru cafea şi nu aveam poftă de cafea deşi am nevoie de cafea în general, aşa că am plecat, în pantalonii de pijama, la magazin ca să-mi cumpar lapte şi alte chestii care mi-ar facilita dezmeticirea.

Când am dat să ies pe uşă, am observat ca mult iubitul meu căţeluş şchiopăta, aşa că m-am inflamat şi am încercat timp de 20 de minute să-l fac să iasă de sub masă fără să mă capseze, ca să îl duc la veterinar. Nu am reuşit, aşa că am luat cheile şi m-am dus să-mi cumpăr lapte, moment în care mi-am amintit că rochia mea pentru balul de a XII-a e la croitor, aşa că am trecut şi până acolo, unde am aflat, fără stupoare, că nu era gata, deşi le rugasem pe tantiile alea în mod explicit să facă tot posibilul să mi-o scurteze până marţi, întrucât tre' să ajung la spălătorie cu ea.

Acasă trebuia să-mi beau cafeaua şi să-mi scriu pentru meditaţii cu maximum de eficienţă, însă mi-e lene şi-s obosită şi vreau să dorm până poimarţi. M-am mai uitat la un episod din Grey's, în timp ce răsfoiam "Patty Diphusa" a lui Pedro Almodovar şi am ajuns la concluzia că am chef să lâncezesc zile-ntregi pe pernuţe din mătase, cu un alai de negri mititei care să-mi facă masaj la picioare, să-mi prepare cafeaua şi să mă-mbuibe cu fistic.

Câinele e bine, am descoperit o nouă obsesie de-a mea - mereu când merg cu tramvaiul stau fix în spate şi ma uit pe geam la şine şi la cer- şi în curând chiar îmi voi învăţa pentru BAC.

Şi ştiu, ştiu ca e una dintre acele zile în care-ţi repeţi în gând la intervale neregulate "Dacă nu mor azi, nu mai mor niciodată".

Heh.

Wednesday, May 28, 2008

Hic et nunc

4 dude
Lulu nu a murit, nu s-a metamorfozat într-o potârniche şi mai mult ca sigur nu a renunţat la acest blog.

Explicaţiile, motivaţiile şi dispariţia articolelor vor fi la un moment dat expuse p-aici. Până una alta, aşteptaţi cu nerăbdare revoluţia ce va să vină pe acest blog! Ihaaaa!!!