Thursday, July 23, 2009

Să-i mulţumim lui Dumnezo pentru PeNINsule

11 dude
Iacătă-ne ajunse în Târgu Mureş, un superb oraş care ne-mbie la reverii cu Trent Reznor. M-am decis brusc să scriu în timp real despre PeNINsula şi despre oraş, pe măsură ce mă strecor şi eu în melanjul de ardelenesc-pitoresc al locului.

Până una-alta, stăm la un Alb-ca-Zăpad care găzduieşte în apartament 7 pitice sexoase, cu tăt cu noi. Aşadar, până când pozez măcar un copac sau un câine de Mureş, vă las în compania celor de la NIN şi Prodigy, pe care vă invit să-i ascultaţi cu volumul la maximum, dând din capetele aflate în dotare în stânga ori dreapta, sus sau jos, de perete ori de geam, după preferinţe.

Salve, cavaleri ai lulouniversului.

Tuesday, July 7, 2009

B'estfest = Lulfest

3 dude
Deci fost-am absentă în zilele ce au trecut, dar motivaţia este una mai mult decât consistentă. Ştiţi acele mici şi sadice plăceri pe care le are fiecare dintre noi? Cele 4 linguriţe de zahăr din cafea, zâmbitul necunoscuţilor pe stradă, fumatul pe ascuns? Ei, bine, pentru mine asta este Bestfestul, pe care l-am aşteptat cu mai mult drag decât pe Mesia, care oricum n-o să mă mişte mai mult decât băieţii de la Franz Ferdinand. Sau White Lies – Meri ştie de ce.

No, şi uite-aşa am fost plouată şi udă în Ziua Zero. Într-atât de udă cum niciodată n-o să mai fiu. Păi cum mama naibii să nu te zbengui în ploaie când Harry îmi cântă că vrea să „grow olduim together şi să di.. murim at the same time”? Sau Patrice, mânca-l-ar mama, care-mi şuşoteşte că e up in his room şi thinking of me? Orişicum, Ziua Zero a fost cea mai mişto. Nimic nu se compară cu cele câteva mii de salamandre ude care-mpărtăşeşc pasiunea morbidă pentru muzică. I look a little bit older, I look a little bit colder. Fie. Şi solistul de la Killers, care ar fi alcătuit un cuplu perfect cu Roisin Murphy. Cred că ar fi probat la outfituri cât e ziua de lungă. Şi nu numai.

Ei, şi-apoi Bestfestul propriu zis. Prima zi : Ayo, citez „muzică de fumaţi”, Motorhead – cele mai groaznice 90 de minute din viaţa mea şi apoi Moby. Şi pentru mine Moby era un nene de vreo cinj de ani, vegetarian şi gay, de care se lua Eminem în piesele lui când eram eu micuţă. Dar de unde? Avea mai multă energie decât am eu după ce mănânc 5 kilograme de ciocolată şi-mi beau cele trei cafele zilnice. Era atât de mobil că nu cred că exista loc de pe scenă nedezvirginat de tălpile adidaşilor lui – proastă alegere, btw. Dar am stat în primul rând. Şi na, asta nu a fost tocmai bine, fiindcă tot concertul m-a călărit o langustă de un metru doozeci, care mi-a râcâit bătăturile. Doamne, dar fetiţa aia mai avea niţel şi se suia pe freza mea de Amelie. Cred că încerca să facă niscaiva sex cu pelerina mea roşie, dar nu mi-am dat eu seama. Băi, te-nţeleg perfect, na, îţi place Moby. Dar asta nu îţi dă dreptul să fii aia mică şi neagră de respiră greu şi se freacă de mine. Mai ales că aveam bătăturile cât ochii ei. Îmi venea să mă-ntorc şi să-i lipesc un bracket între sprâncene, dar nu aveam loc, aşa că am lăsat-o să mai trăiască. Dar te prind eu, pitic enervant!

A doua zi a fost frustantă. Franzii au aruncat vreo 10 beţe în public şi eu nu am prins niciunul. Şi la Orbital am dansat şi dansat şi dansat. The robot, the dead robot, the non-robot, the gay robot. Cel mai tare la concerte e că poţi să dansezi ca un autist fără membre inferioare, oricum nu bagă nimeni de seamă. Mai mult, s-ar putea să creadă că nu-ştiu-ce-figură-kewl. La Silent Disco a fost tribut Michael Jackson. Şi am dansat şi-acolo.

Iar în a treia zi după Looptroop Rockers a început ploaia interioară, aşa că eu şi mademoisselle Meri, posomorâte, ne-am frichinit niţel pe Santana şi am stat la mese, cu băuturile aferente. Orişiscum, să-i dea Dumnezeu sănătate ăluia de s-a gândit la Jagermeister. Ne-am bucurat de shoturi cu nesaţ. Combustibil pentru dans. :D

Asta pe scurt, o să detaliez zilele următoare cu ceva mai multă poftă. Asta a fost aşa, ca să ştiţi că-s vie şi nevătămată, dar oleacă zdruncinată.