Sunday, May 3, 2009

Despre maldărul de haine care respiră şi mă priveşte fix în bărbie

Astăzi sunt singură în epicentrul camerei mele, cu o cană de cafea care ar putea ucide un roman sănătos din perioadă de republică a istoriei Romei sau pe Neselrode şi o migrenă cruntă, d-aia lipicioasă şi afurisită, care-i fix la picnic pe una dintre trei emisfere celebrale pe care le posed. Asta fiindcă eu sunt mai specială :D

Una dintre multele idei care-mi colcăie prin ciorba neuronală azi este aceea legată de nemulţumirea care-i încearcă pe-ăştia ai mei cu privire la haosul din camera mea. Şi când spun haos, chiar spun haos. Indiferent dacă-mi fac curat sau nu, în cel mai scurt timp va exista categoric un muşuroi de ţoale, vreo 15 cărţi împrăştiate pe care le citesc simultan - şi ce bucurii mă-ncearcă atunci când mi le şi reamintesc-, teneşi, genţi, sticle de apă plată pline sau goale- după caz-, foi de pe la cursuri, perii de păr, texte de relaţii internaţionale scrise de .. Herbert D. Andrews, spre exemplu etc.


Există tipologia aceea de oameni care se disculpă întotdeauna când treci pe la ei că "Scuze, este dezordine", dar toate lucesc ca-n reclama la Mr. Proper. No way, Jose muchacho. La mine nu-i aşa. Şi oricum, de ce naibii există convenţia asta socială legată de curăţenie? Crezi că mă bucur eu ca un pudel dacă îmi spui că e dezastru la tine şi apoi văd că-ţi străluceşte biblioteca mai ceva decât Koh-I-Noor-ul?

Şi după cum ziceam, nu există ocazie în care tata, vară-mea sau iubita lui tata, pe care-o vom boteza Mişel, să nu se apuce să-şi bată gura degeaba, înşirând motive pentru care ar trebui să am curat în cameră. Demersurile lor persuasive sunt inutile, fiindcă dezordinea mi-este absolut firească şi fiindcă m-am conformat de mult cu acest adevăr. Deja eu şi dezordinea suntem cele mai bune prietene. Dacă s-ar concretiza aş scoate-o la un cico în Argentin. Adică e ceva intim, am trecut de acea treaptă superficială, de mofturile şi rebeliunea adolescentină. La mine ea trăieşte în forma ei preţioasă şi sublimă. E deja o artă.

În fine, serios că altfel nici nu se poate. Sunt dezordonată şi când scriu - şi asta se vede.


Şi trebuie musai să facem distincţia între dezordine şi împuţiciune. Dezordinea e un monstruleţ pufos, care-ţi dă de gol ori lenea, ori natura de artist neînţeles şi nepăsător, ori faptul că eşti un fashion victim şi că trăieşti ca adolescenţii americani din filme. Împuţiciunea e .. atunci când oamenii reacţionează că indivizii din reclama rexona, cu aia de avea un porc la subraţ. Vrei să îţi crească un porc la subraţ şi să-ţi facă oink oink când dormi?? Nu? SPALĂ-TE atunci, hilotule.


*Salut, mă numesc Luluts şi sunt dezordonată de .. 19 ani. Şi nu, slavă domnului că nu există circul dezordonaţilor anonimi. În războiul interstelar de la mine din cameră, toate au un sens şi-o logică mai sănătoase decât le-ar avea în camera ordonată a unui filozof existenţialist. Bine, nu chiar.



Mă delectez în această duminică pe sfârşite cu noul album Manic Street Preachers, pe care-l recomand cu mare drag de note muzicale coerente şi-l pasez la Meri, atotştiutoare într-ale muzicii, cu ceva mai multe detalii.

6 dude:

narcoză balzaciană în 60⁰ de vodcă said...

e adevărat, nimeni nu mai poate nega... dezordinea e cea mai ordonată ordine.

Lulu. said...

.. sau cea mai potrivita ordine pentru mine :D

Leah Lusch said...

Ia-te de mana cu sora-mea!

Lulu. said...

da, da. si incingem o hora :D

Mihai said...

eu sunt cea mai dezordonata.
ba nu, eu!
ba nu, eu!

Katrina said...

Mda, din pacate si eu sunt la fel de dezordonata, desi imi propun de fiecare data, dupa ce muncesc ca un negru pe plantatie, sa pastrez totul asa, sclipitor..dar nu pot. Azi arunc o haina, maine alta... mai las un pahar langa pat, mai o cutie cu ciocolata, mai una, mai alta.. si cand arunci o privire, e deja ditamai mormanu' :)

Dar de la anuuuuu'... :))